Călători străini despre țările române

 

Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este unul dintre cele mai prestigioase proiecte de cercetare ale Institutului de Istorie "Nicolae Iorga". Iniţiat acum mai bine de jumǎtate de veac, proiectul s-a concretizat deja prin publicarea a numeroase volume, dintre care zece volume (volumul X a avut două părți ) în seria veche (sec. XIV-XVIII), plus trei volume de supliment. Gândită ca parte a unui efort mai amplu de lărgire a bazei documentare a cunoașterii istorice, seria Călătorilor a fost pusă în directă legătură cu celelalte mari proiecte de editare de surse, ale căror începuturi datează din aceeași perioadă. Primele zece volume au fost marcate de personalitatea excepțională a Mariei Holban a cărei erudiție ieșită din comun a fost în măsură să asigure longevitatea colecției. De la bun început și până la redactarea volumelor de supliment membrii unui colectiv, care a fost în permanentă schimbare au fost confruntați cu numeroase probleme, de departe cele mai importante metodologiei și premisele istoriografice care au stat la baza seriei. Concepte precum “relatare de călătorie”, “călător străin”, mărturie directă,  “mărturie indirectă” sau “relatare imaginară” au putut cunoaște, uneori în cazul aceluiași volum, nuanțări semnificative. De asemenea, poate fi sesizat un anumit dezechilibru între călătorii occidentali și cei est-europeni și orientali în ciuda eforturilor membrilor colectivului de a include o diversitate de mărturii despre trecutul Țărilor Române.

 

După 1990 accesul direct sau online la biblioteci și arhive din străinătate a dus la contactul cu noi surse și a permis reluarea seriei. Noul colectiv a încercat să continue tradiția instituțională adaptându-se totodată la noile tendințe istoriografice referitoare la relatările de călătorie. Cele trei volume de Supliment publicate între anii  2011 și 2022 având drept coordonator pe Ștefan Andreescu conțin peste 80 de relatări ale unor călători occidentali și orientali care au traversat Țara Românească, Moldova și Transilvania între veacurile XIV și XVIII.

 

 

Mai multe volume din seria Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române pot fi consultate aici.