Despre noi
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” a fost fondat la 1 aprilie 1937 ca Institutul pentru Studiul Istoriei Universale. Ultima, în ordine cronologică, dintre instituţiile de cercetare înfiinţate de Nicolae Iorga, Institutul a fost condus de acesta până în noiembrie 1940. Sediul actual, construit după planurile arhitectului Petre Antonescu, cu fresce de Olga Greceanu, a fost inaugurat la 16 decembrie 1939. În 1948, Institutul a devenit Institutul de Istorie a R.P.R., sub egida Academiei Române. Din 1965 poartă numele de Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.
Cele patru programe de cercetare existente în prezent continuă şi îmbogăţesc viziunea fondatoare a lui Nicolae Iorga: aceea de a aşeza istoria românească în contextul regional şi continental şi de a constitui un spaţiu de sociabilitate ştiinţifică diferit de cadrele didactice, prin organizarea de conferinţe pe teme cât mai diverse.
Misiunea ştiinţifică a Institutului este de a edita sursele fundamentale ale istoriei medievale, moderne şi contemporane şi, mai cu seamă, de a valorifica aceste surse în lucrări de cercetare individuale sau colective. Temele fundamentale de cercetare sunt: istoria Vechiului Regim; istoria Mării Negre; istoria comerţului şi a negustorilor; relatările călătorilor străini din perioadele medievală şi modernă; problema modernizării societăţii româneşti în secolul al XIX; istoria familiei; istoria minorităţilor; istoria primului război mondial; istoria comunismului românesc; istoria istoriografiei.
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” editează în prezent colecţiile documentare Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească; Călători străini despre ţările române. Supliment; Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. De asemenea, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” coordonează apariţia a cinci periodice de specialitate, majoritatea prezente în biblioteci româneşti şi străine, precum şi baze de date on-line.
Informaţii publice
Transparenţa veniturilor salariale la data de 03.2024
Transparenţa veniturilor salariale la data de 30.09.2023
Transparenţa veniturilor salariale la data de 31.03.2023
Transparenţa veniturilor salariale la data de 31.03.2022
Transparenţa veniturilor salariale la data de 30.09.2022
Strategia Egalităţii de Gen şi Planul Egalităţii de Gen 2022-2025