Surse, instrumente de lucru şi istorie socială

Majoritatea proiectelor de istorie socială se bazează pe o abordare antropologică a practicilor sociale si experienţelor din Vechiul Regim: Consensus Principi; Formarea si descompunerea familiei (secolele XVII-XIX); Deschiderea socială a dreptului; Nasterea şi consolidarea unui nou grup social: negustorimea (secolele XVII-XVIII); Robii ţigani ai mânăstirilor....mai multe detalii

 

Europa centrală şi spaţiul pontic

În timp, Marea Neagră a avut o dublă funcţie, regională şi universală. Fiind un spaţiu de convergenţă al unor civilizaţii cărora le-a înlesnit permanent contactul, Marea Neagră a fost în acelaşi timp şi o răscruce a tendinţelor, comerţului, civilizaţiilor şi ideilor. La fel ca şi marea al cărui nume îl poartă, revista Il Mar Nero joacă rolul unui punct de întâlnire pentru cercetătorii estici şi vestici, ale căror preocupări sunt focalizate asupra acestui factor de mare importanţă pentru istoria omenirii. Istorici vestiţi ai acestui domeniu, români şi străini, semnează studiile publicate în Il Mar Nero, care a ajuns la cel de-al patrulea volum al său....mai multe detalii

 

Românii și Europa în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX

Programul III, „Românii şi Europa în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX”, este consacrat cercetărilor privind mai ales epoca modernizării societăţii româneşti, în relaţie cu evoluţiile internaţionale în care aceasta s-a integrat. Studiile realizate acoperă aspecte diverse ale procesului de transformare, de la istoria politico-diplomatică şi socială, până la istoria culturală şi a ideilor politice. Sunt tratate în particular problema ţărănească, şi a emancipării ţiganilor, istoria copilăriei, a sportului, comerţul de carte şi diferitele ideologii afirmate în perioada respectivă. De asemenea, programul contribuie la punerea în valoare a documentelor istorice, în cadrul său elaborându-se colecţia Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea....mai multe detalii

 

România şi Europa în sec. XX

Programul IV „România şi Europa în secolul XX” a fost înfiinţat în anul 2001 şi a reunit o echipă de cercetare specializată în istorie contemporană românească şi universală (Ioan Chiper – coordonator; Mioara Anton; Cosmin Popa; Cristian Vasile; Radu Tudorancea; Cezar Mâţă). Anterior existenţei acestui departament, în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” a funcţionat Sectorul de Istorie Universală şi Relaţii Internaţionale, condus după decembrie 1989 de prof. Ioan Chiper, în cadrul căruia au activat până în anul 2001 şi specialişti în istorie modernă....mai multe detalii